OBAMAAAA!!

O

OB

OBA

OBAM

OBAMA

OBAMA!!!!!!!

 

acum, cel putin trei-patru zile, primul si poate si unicul subiect al stirilor va fi:

„Barack Obama, cel mai puternic om al planetei.”

PLICTISITOR!!!

deschid:

-tv-ul: OBAMA;

-radioul: OBAMA;

-fereastra: OBAMA;

-usa: OBAMA;

-caietul: OBAMA;

-orice: OBAMA.

e prea mult!

obama este un afro-american care a devenit cel mai puternic om al lumii si a avut o ceremonie cu mult fast.

atat.

interesant.

o data, de doua ori..

nnnuuu mmmeeerrreeeuuu!!!

 

 

 

yes, we can!

 

..

atat am avut de spus, in acest post.

🙂

analize?!..de la tata:D

daca nu postez eu, atunci cine?!

  

„La cata … boala am in mine, m-am hotarat sa-mi fac analizele.

La 7 dimineata sunt in picioare. Sunt confuz si depresiv. Asa sunt in fiecare dimineata cand ma trezesc inainte de 8. Eu sunt binedispus seara, cand trebuie sa ma culc. M-am intrebat, adesea, dece nu ma trezesc seara cand sunt binedispus? Raspunsul mi l-am dat singur: pentru ca celor care ma platesc nu le surade ideea asta.

In sfarsit, ma trezesc. Imi dau seama ca nu trebuie sa mananc, nu trebuie sa beau cafea, nici macar apa, nici sa respir, nici sa … Spun vorbe grele in gand – din acelea cu patrat rosu.

Ca sa ma mobilizez inchid ochii si revad in minte doua, trei chipuri de personaje cunoscute. Oooo, cata … boala am in mine!

Fug la analize.

Ajung la policlinica, intru. Un hol mare, curat, fara aglomeratie cu fotolii curate, vad cele mai recente numere ale unor reviste  cunoscute si multe fete frumusele care nu fac altceva decat sa zambeasca.

Incet, incet simt cum bunadispozitie imi revine de parca ar fi seara cand ma culc.

Ma apropii de “Reception” unde-i spun fetei care, bineinteles, zambea cine sunt eu si ce vreau. Se uita pe computer, ma gaseste (imi pare rau ca nu i-am dat si adresa blogului!) si, zambind, imi spune sa astept pana apare doamna doctor … ba nu, sa nu astept, sa castigam timp si sa fac o analiza pana vine doamna doctor. Sunt de acord. Ma roaga sa astept un pic.

Ma asez pe un fotoliu, privesc in jur, vad figuri vesele zambitoare, curatenie si mult confort. Pai unde, in afara policlinicii, mai vezi asa ceva?

Ma incearca un gand nebunesc. Ce frumos trebuie sa fie cand esti bolnav!?

O domnisoara nu prea inalta, un pic plinuta, cu niste ochi frumosi se apropie zambind si ma intreaba daca eu sunt eu. Usor ametit de ceea ce vad in jurul meu, ezit o clipa, imi revin si ii confirm: da, eu sunt eu!

Si pentru ca prietenia este atat de importanta pentru mine, ma gandesc ca neaparat trebuie sa-l aduc si pe Vlad – bunul meu prieten – la Policlinica sa se bucure si el.

– Veniti cu mine, imi spune domnisoara aceea, un pic plinuta dar cu ochi frumosi.

Un Daaaaaaa prelung mi se topeste in minte. O urmez vrajit. Intram intr-o incapere atat de ingusta incat abia incapem amandoi si unde se afla doar un pat si un aparat pe o masuta. In timp ce inchide usa, ma intreaba peste umar, aproape soptit:

– Aveti pantofiori, cizmulite?

Ii raspund plin de speranta:

– Am si pantofiori si cizmulite!

Se intoarce spre mine cu ochii mari deschisi, sprancenele ridicate intrebator.

– Ridicati un pic pantalonasii, imi spune zambind. O ascult cuminte. Domnisoara imi priveste picioarele zambind si fara sa ridice privirea:

– Aha! Ciorapeii … lungi sau sosete? intreaba.

– Sub genunchi, murmur aproape ametit.

– Mai ridicati un pic pantalonasii, dar mai mult, ma roaga domnisoara zambind. Ma grabesc sa fac ascultator ce-mi spune.  Ma ajuta, imi atinge pantalonasii cu manutele si, dupa ce mi-i ridica suficient, exclama victorios, cu un zambet mult mai larg pe chip:

– Treisferturi! Vrajit inteleg ca se refera la … ciorapeii mei.

Totul se petrecea in picioare. Ma relaxez, inteleg ca i-a placut ce a vazut.

Dintr-o data, fara urma de zambet pe fata, cu un ton mustrator:

– Cesutul, ce faceti cu cesutul?

– Ma uit uneori la el, dar mai mult la telefon …n-apuc sa termin

– Nu, nu, nu, trebuie sa-l scoateti, zice. Ma execut rapid, ingrozit ca am suparat-o. Ma stresez si ma simt ca un idiot care a stricat totul.

Doamne, ii revine zambetul pe chip, se apropie, isi pune manutele pe umerasii mei si ma impinge usor (in mintea mea tulburata ma gandesc ca ma aseaza in poponet!) Nu sunt departe de intentiile domnisoarei. Impingandu-ma incet spre pat, imi spune:

– Va asezati frumos pe spatuc, cu fata in sus dar cu bustul gol. Mintea mi-o ia razna! Cu bustul gol?! Ma simt statuie! Imi dau jos incetisor camasa, o arunc pe un scaun cum am vazut eu intr-un film si, in sfarsit, ma asez pe spatuc, cu fata in sus, pe patut. Pot spune ca sunt fericit. O simt cum se apropie de mine si ma intreaba, superior:

– Va e frica?

– Nu! zic surprins, ar trebui sa-mi fie?

– O! zice, domnul e curajos!

Incep sa ma simt barbat. Cu ochii in tavanul incaperii, observ cum domnisoara se indreapta catre piciorusele mele. Ii simt manutele cum umbla la piciorusele si “treisferturile” mele, simt ceva rece pe picioare si … tzac(!) se aude si simt ca si cum mi-ar fi pus niste catuse. Gandul nebun zboara aiurea!

Vine spre bustul meu gol, cauta ceva cu mana, face niste desene imaginare pe pieptul meu, simt cum ceva rece mi se prelinge pe piept si aud  prrrrr! si liniste. Figura se repeta, iarasi un prrrrrr! dar si fsss! si vocea domnisoarei care exclama:

– Uuups! avem parut!

Gandesc aiurit ce parut avem noi impreuna. Ca eu am parut, stiu. Ca ea are parut, imi pot imagina dar domnisoara se refera la un parut pe care il avem impreuna.

Ma lamureste:

– Avem probleme, domnul are parut pe piept.

– Si asta e rau? intreb ingrijorat.

– Bine nu e! spune domnisoara preocupata, dar o sa storc tubul pe dumneavoastra si o facem noi cumva, continua. Inteleg ca parutul nu este al nostru, ci numai al meu. Deodata simt ceva rece care mi se prelinge pe spate si-i spun:

– Domnisoara, imi curge ceva ud si rece pe spate.

– Nu, stati linistit, e de la mine, dupa ce termin va fac eu toaleta!

Stau linistit si nerabdator pentru ca, oricum, nu mai inteleg mare lucru dar imi place. Dupa cateva reprize in care ba respir, ba nu respir, ba nu respir si nu ma misc, vine multumita, ma sterge bine pe bustul gol si, cu un zambet larg si multumit, imi spune ca ma pot imbraca. Imi pun camasuta, imi aranjez pantalonasii si imi ridic “treisferturile”. Ma conduce afara si ma aseaza pe un fotoliu pentru a astepta sa ma primeasca doamna doctor.

Aproape ca nici nu ma mai intereseaza doamna doctor.

Ma gandesc cat de bine ar fi fost daca Vlad era cu mine. El e mai indraznet. L-as fi rugat sa intrebe cum se numeste analiza aceea si daca nu se poate face un abonament. Am putea veni amandoi o data pe saptamana …”

jurnal de calatorie.

 jurnal de calatorie : cum am ajuns sa iubesc viena?!

simplu:

intr-un weekend [prin octombrie] m-am suit cu mama in avion si ne-am luat zborul catre viena.in avion, pana unde ne-a dus un autobuz [ne-a intors pe loc, maximumm 100 de metri, fara sa exagerez.] , erau aproape numai romani.

totul bine si frumos.

ajungem.

ne luam bagajele.

luam CAT-ul.

ajungem in mijlocul vienei.

remarcam cu fatalitate [caragiale rulz] ca am gresit gura de metrou, deci, implicit, am iesit aiurea.

ce facem?

aveam o harta.

ne-am reperat locul cu ajutorul unui tip hippie, care nici el nu stia bine prin ce imprejurimi se afla.

am aflat.

am gasit, pe harta, strada unde era hotelul [o straduta laturalnica pe langa mariahilferstrasse.] .

o luam agale, pe jos, catre mariahilferstrasse vazand astfel „palatele” care,defapt, erau muzee [curtile erau mini-parcuri cu tot felul de modele geometrice din gard viu si tot felul de fantanele cu tot felul de statuiete mari si mici-pe care o tipa trebuia sa le restaureze cu o lingurita si o pensula.]

ajungem pe mariahilferstrasse-o chestie lunga plina cu magazine si, bineinteles, un mc [ca orice copil, ador Mc-ul,dar, spre nefericirea mea, am alergie.mai bine sa imi fie rau decat sa imi para rau!] .

ajungem la hotel.

acolo ne intampina o austriaca autentica, care, spre surprinderea mea, vorbea engleza perfect, iar nemteasca, ca orice austriac, non-descifrabila [ce?ce?cunosc si eu cateva limbi straine-printre care germana si engleza-si ma mandresc cu asta.dar chineza este limba la care excelez de cand aveam doua secunde:D.] .

ne cazam.

ne gandim sa mergem la prater.ideea nu e buna.

mergem sa mancam.

mc!

luam metroul si incepem sa ne plimbam prin viena.

[sa nu uit sa specific ca metroul din viena era un tren care, intamplator, uneori, mergea si pe dedesubt, cand avea statie.]

 

_to be continued_

vor urma:

jurnal de calatorie: cum sa simti marea neagra din bulgaria prin adidasi

jurnal de calatorie: sibiu, capitala europeana a culturii culturale

cum citim presa si ajungem prosti.

 

vi s-a intamplat vreodata sa cititi presa si sa va fii dorit sa nu o faceti?mie da.

si nu numai..

daca as lua in mana acum un ziar [depinde de calitatea lui] ar trebui sa citesc articolul de .. trei-patru ori [pe putin] ca sa imi dau seama ce a vrut acel ziarist sa spuna.

sa spunem ca acum am un ziar in mana: ce vad?

cum… Mihaela Radulescu a facut stiu eu ce..

cum…nu stiu cine a facut nu stiu ce..

cum..cineva a fast nu stiu unde..

cu ce ma ajuta asta pe mine?!

nu sunt un om insetata de mondenitate!

nu cred ca orice ziar ar trebui sa aiba asemena stiri.numai ziarele/revistele de mondenitate.

sau..

ce a facut nu stiu ce „pitipoanca”..

ce sa ma fac eu?!

sau..

greselile gramaticale..

suntem oameni,gresim.dar asta nu inseamna ca ne putem permite sa lasam asa ceva in presa.

sus presa!jos presa!la mijloc presa!

interesant,nu?

va mai tenteaza presa?:)

pe mine, sincer, nu!

Un blog nou, intr-o lume blog-uita.

 buna.numele meu este maria madalina serban.nu ma incanta.prefer mariuca sau meme.crazypuffu este un nickname pentru internet, dar, totusi,  imi place cum suna:D.

nu ma pricep asa de bine la blog-uri.sincer.e un inceput.sunt doar un mic copiator [cu copy;paste-originala,nu?] dupa tata.

imi place sa rad.mai ales daca am si de ce.tv-ul este un usor pamflet.usor?!poate 100%.ma rog.hai sa iti spun ceva:

de curand am vazut la tv [o chestie care ma surprinde zilnic;ce si cine apare acolo e demn de mila..] o „pitipoanca” [cu cercei mari!imensi!cu dintii strambi(nu comentez, am aparat dentar-pana..pe 2 februarie),parul indreptat cu placa(doar trebuie sa fie si fata la moda,nu?) si cu capul imens(bineinteles,plin de minte,fata fiind o intelectuala desavarsita.],razand isteric si povestind cum prietena ei [care tocmai facuse un tratament pentru „burtili” si „suncili”(nu comentez-am aproape 40 de kilograme-numai corpul, iar mintea sfidand orice limita a  obezitatii-criza de modestie)] era intr-o depresie ingrozitoare.

Traim un pamfelt, si asta ne ocupa tot timpul. [Mircea Badea rulz]