soare.plaja.vanticel.val.umbrela.acadea.palarie.ochelari.voal.vopsea.

Don’t ask me why I love you..
muzica.versuri.casti.soare.palarie.ochelari.plaja.nisip.vanticel.valuri.invaluire.
you gotta keep me smiling..
dans.sezlong.umbrela.privire.mare.panza.pensula.vopsea.picatura.desen.
it’s not so easy loving me..
poza.aparat.culori.
everything it’s changing..
melodie.volum.
i’m underground,yeah,i felt down..
soare.caldura.bronz.
it can’t stop me now..
inot.apa.pestisori.meduzzze
what do you want from me?!

cuvintele de baza sunt in titlu.de acolo a pornit tot:D.nu e cine-stie-ce,dar imi plac versurile..:D

xoxo

Scrisoarea ..

În căutarea pixului am dat tot ce era pe birou pe jos .
Partea buna e că am facut curat pe birou .
Pixul încă nu l-am găsit . M-am mutat pe jos . În căutarea lui , am găsit o foaie . Bun . O pun pe birou şi scormon după pix . Găsesc un desen , un ghiocel .
„Ce drăguţ !” mă gândesc , dar abia după îmi dau seama ca primăvara era la uşă ..
Am reuşit să găsesc un pix , alt pix , dar totuşi e un pix ..
În timp ce căutam pixul , inspiraţia mi-a pierit .
„Nu se poate !” mi-am spus .
Am început să mă plimb prin casă , sperând să-mi aduc aminte ce vroiam să scriu ..
M-am oprit în faţa oglinzii şi m-am analizat . Părul meu creţ , cândva frumos cârlionţat , arăta acum ca un cuib de vulture părăsit , nici un vulture ne mai având grijă de el , faţa mea părea pierdută , iar pijamalele stăteau într-un mod unic şi ciudat .
Următoarea oprire a fost bucătaria . Mi-am luat nişte cipsuri şi umpic de Pepsi , să mă trezesc ca lumea .
M-am întors în camera mea şi m-am aşezat pe canapea . Am început să ronţăi .
Tot ce era pe jos erau doar creioane colorate şi cerate , pensule , schiţele mele , câteva poze , nişte reviste , câteva cărţi şi câteva caiete . Toate astea consituiau marele dezastru de pe jos .
Soarele intra timid pe geam şi lumina cu grijă camera . Îi simţeam razele încălzindu-mă .
Pana mea de idei a reuşit să alunge şi soarele care s-a arătat . A început să plouă .
Uitându-mă cum plouă am reuşit să-mi aduc aminte ce vroiam să scriu .
O scrisoare .
Vroiam să ies să mă plimb . Prin ploaie .
Mi-am pus pelerina şi cizmele de ploaie .
Am luat cu mine foaia şi pixul , fiind precaută .
Ploua frumos . Nici prea tare , nici deloc .
Cu gândul în lumea mea , am mers uşor spre poştă , neştiind ce am să fac .
Am ajuns în faţa poştei şi m-am uitat la ea . O clădire veche şi nu prea mare .
Am scos pixul si foaia . Am trecut numai două cuvinte pe foaie şi am pus foaia în cutia cu scrisori .
Atunci ploaia s-a oprit şi a ieşit soarele alături de un curcubeu .
Mi-am continuat drumul spre nicăieri cu două cuvinte în minte :

„Îmi lipseşti”

One day ..

One day , another day , I woke up and said that something was not ok .
I took my laptop . No email yet . I was sad , but something was still not ok .
I saw something at window , a shadow . I was scared .
I didn’t make any move , I was like a furniture .
That shadow moved and came closer . The shadow was in the house !
I saw it better , it was like a bug , with 4 eyes and no mouth . In my mind was :
– It’s good . This thing can not eat me .
I wanted to run , but my legs were one with the floor .
That ugly monster came closer to my face and looked at my face and made an incredibile noise from the inside .
I screamed and quickly he took my voice .
I looked strange at him and he took my eyes .
I was scared . I was like dead .
Then he opened his hide mouth and ..
.. after , something ring . It was my clock . It was 6.00 o’clock .
Pff , that cappucino gave me this nightmare . No more cappucino .. =))

Vară .

Toata lumea ma intreaba : „Cum e in vacanta ?”

Pai .. e cald , foarte cald .

Noroc cu piscina si aerul conditionat 😀 !

E ciudat , uneori . Fiind atat de cald nu ai ce sa faci .

-daca e prea cald nu poti sa iesi afara ;

-nu poti sa te plimbi ;

-nu poti sa stai la soare sa te bronzezi sau cel putin in apa (pentru ca apa e la soare) ;

– etc ..

Pentru ca am o manie a pozelor ..

 

  ciz 🙂 .

 sunset .

love under umbrellllaaa .

crazypuffu and flowers .

 si .. crazypuffu intr`o pauza 😀 . colega din spate  radea la o gluma spusa de mine 😛 . 

[no edit . ]

iubesc poza . [no edit .]

Pentru ca .. seman atat de tare cu tata !

    Pentru ca cititorii mei (carora le multumesc ca isi pierd timpul pe blogul meu plictisitor .. ) s-au plans ca nu postez ,  m-am hotarat sa postez opera mea [nu e gata . dar nu conteaza asta .. cum imi mai surade imaginatia voi da mai departe ideea pe blog 🙂 . ].

Opera este o creatie proprie pe care nici mama nici tata nu au citit-o inca (azi, 31.05.2009 . ) .

Creatia se numeste ”Lasanga” . [da, lasagna ; nu lasagne – nu exista cuvantul ”lasagne” in dexul online . ]

Lasagna este o poveste sumbra , aparent fericita .

Povestea este bazata pe sport .  Pe viitorul ca prezentul .

Viitorul nesigur si plin de microbi , in care lucrurile aparent simple si care ar trebui sa nu ne creeze nici o poblema , ne pot lua tot, atunci cand eram intr-un punct maxim al vietii noastre . Ar trebui sa fie un semnal de alarma  . Si pentru MINE .  Desi nu o sa ma pot opri din mancat junk food (fast food) niciodata [desi sunt alergica , si stiu asta , sunt inconstienta . ] .

Viata lui Lechey este tragica .  Iar nepasarea lui este si mai tragica ..

Deci gata cu morala . Sa trecem la poveste .

 

                           Lasagna

 

”

Trebuia sa raman concentrat. Nu ! Un nu imens imi facea capul sa bubuie .  

Concentrare . Concentrare .  

Saltul era ca si facut ; recordul era ca al meu iar medalia era ca atarnata de gatul meu .  

Am incercat sa raman concentrat .  

Inaintea mea erau inca 2 persoane : o femeie , Michelle si un barbat de culoare, Hans .  

Era o zi ploioasa . Simteam cum bura pe fata mea . Simteam ca sunt numai cele 10 grade anuntate . Simteam ca nu sunt pregatit . Simteam cum tot antrenamentul de la noua ani se duce usor cu apa scursa de pe fata mea .

Peste trei zile ar fi urmat ziua mea . A 22-a primavera . Trebuia sa o ating invingator .

Antrenorul statea langa mine . Se uita deodata la mine cu o privire disperata si cu chipul crispat . Deschise gura iar eu am marit ochii curios de urmatoarea incurajare . Am ramas ciudat la ceea ce am auzit :

         –Esti foarte aproape de glorie . Ai ajuns pana aici . Vrei sa te opresti ?! Esti la 7 cm de cartea recordurilor . Abandonezi ?!

         -Daca ratez voi fi mediatizat sub o forma negativa, am spus eu .  

         -Dar daca reusesti vei fi un erou, mi-a soptit antrenorul printre dinti cu o sclipire in ochi  .

         Gandul meu era la ratare . Stiu ce se intampla daca reuseam . Trebuia oricum sa imi asum esecul .

         Michelle se pregatea de salt . Si a pornit . Si a ratat . A cazut din cauza mainii stangi . A ratat . A cazut . A ratat ..

        Urma Hans .

        Hans a trecut . Trebuia doar sa sar cu 3 cm mai sus ca el . Hans era mai musculos ca mine, mai inalt, mai pregatit .

      Urmam eu . Mainile imi tremurau din umeri . Antrenorul mi-a spus cand m-am ridicat de pe banca :

    -Orice ai face .. ai ajuns pana aici si e foarte bine . Lechey, te antrenez de la 9 ani . Stiu ca daca vrei, poti !

”

 

^=^ [va urma.]

OBAMAAAA!!

O

OB

OBA

OBAM

OBAMA

OBAMA!!!!!!!

 

acum, cel putin trei-patru zile, primul si poate si unicul subiect al stirilor va fi:

„Barack Obama, cel mai puternic om al planetei.”

PLICTISITOR!!!

deschid:

-tv-ul: OBAMA;

-radioul: OBAMA;

-fereastra: OBAMA;

-usa: OBAMA;

-caietul: OBAMA;

-orice: OBAMA.

e prea mult!

obama este un afro-american care a devenit cel mai puternic om al lumii si a avut o ceremonie cu mult fast.

atat.

interesant.

o data, de doua ori..

nnnuuu mmmeeerrreeeuuu!!!

 

 

 

yes, we can!

 

..

atat am avut de spus, in acest post.

🙂

analize?!..de la tata:D

daca nu postez eu, atunci cine?!

  

„La cata … boala am in mine, m-am hotarat sa-mi fac analizele.

La 7 dimineata sunt in picioare. Sunt confuz si depresiv. Asa sunt in fiecare dimineata cand ma trezesc inainte de 8. Eu sunt binedispus seara, cand trebuie sa ma culc. M-am intrebat, adesea, dece nu ma trezesc seara cand sunt binedispus? Raspunsul mi l-am dat singur: pentru ca celor care ma platesc nu le surade ideea asta.

In sfarsit, ma trezesc. Imi dau seama ca nu trebuie sa mananc, nu trebuie sa beau cafea, nici macar apa, nici sa respir, nici sa … Spun vorbe grele in gand – din acelea cu patrat rosu.

Ca sa ma mobilizez inchid ochii si revad in minte doua, trei chipuri de personaje cunoscute. Oooo, cata … boala am in mine!

Fug la analize.

Ajung la policlinica, intru. Un hol mare, curat, fara aglomeratie cu fotolii curate, vad cele mai recente numere ale unor reviste  cunoscute si multe fete frumusele care nu fac altceva decat sa zambeasca.

Incet, incet simt cum bunadispozitie imi revine de parca ar fi seara cand ma culc.

Ma apropii de “Reception” unde-i spun fetei care, bineinteles, zambea cine sunt eu si ce vreau. Se uita pe computer, ma gaseste (imi pare rau ca nu i-am dat si adresa blogului!) si, zambind, imi spune sa astept pana apare doamna doctor … ba nu, sa nu astept, sa castigam timp si sa fac o analiza pana vine doamna doctor. Sunt de acord. Ma roaga sa astept un pic.

Ma asez pe un fotoliu, privesc in jur, vad figuri vesele zambitoare, curatenie si mult confort. Pai unde, in afara policlinicii, mai vezi asa ceva?

Ma incearca un gand nebunesc. Ce frumos trebuie sa fie cand esti bolnav!?

O domnisoara nu prea inalta, un pic plinuta, cu niste ochi frumosi se apropie zambind si ma intreaba daca eu sunt eu. Usor ametit de ceea ce vad in jurul meu, ezit o clipa, imi revin si ii confirm: da, eu sunt eu!

Si pentru ca prietenia este atat de importanta pentru mine, ma gandesc ca neaparat trebuie sa-l aduc si pe Vlad – bunul meu prieten – la Policlinica sa se bucure si el.

– Veniti cu mine, imi spune domnisoara aceea, un pic plinuta dar cu ochi frumosi.

Un Daaaaaaa prelung mi se topeste in minte. O urmez vrajit. Intram intr-o incapere atat de ingusta incat abia incapem amandoi si unde se afla doar un pat si un aparat pe o masuta. In timp ce inchide usa, ma intreaba peste umar, aproape soptit:

– Aveti pantofiori, cizmulite?

Ii raspund plin de speranta:

– Am si pantofiori si cizmulite!

Se intoarce spre mine cu ochii mari deschisi, sprancenele ridicate intrebator.

– Ridicati un pic pantalonasii, imi spune zambind. O ascult cuminte. Domnisoara imi priveste picioarele zambind si fara sa ridice privirea:

– Aha! Ciorapeii … lungi sau sosete? intreaba.

– Sub genunchi, murmur aproape ametit.

– Mai ridicati un pic pantalonasii, dar mai mult, ma roaga domnisoara zambind. Ma grabesc sa fac ascultator ce-mi spune.  Ma ajuta, imi atinge pantalonasii cu manutele si, dupa ce mi-i ridica suficient, exclama victorios, cu un zambet mult mai larg pe chip:

– Treisferturi! Vrajit inteleg ca se refera la … ciorapeii mei.

Totul se petrecea in picioare. Ma relaxez, inteleg ca i-a placut ce a vazut.

Dintr-o data, fara urma de zambet pe fata, cu un ton mustrator:

– Cesutul, ce faceti cu cesutul?

– Ma uit uneori la el, dar mai mult la telefon …n-apuc sa termin

– Nu, nu, nu, trebuie sa-l scoateti, zice. Ma execut rapid, ingrozit ca am suparat-o. Ma stresez si ma simt ca un idiot care a stricat totul.

Doamne, ii revine zambetul pe chip, se apropie, isi pune manutele pe umerasii mei si ma impinge usor (in mintea mea tulburata ma gandesc ca ma aseaza in poponet!) Nu sunt departe de intentiile domnisoarei. Impingandu-ma incet spre pat, imi spune:

– Va asezati frumos pe spatuc, cu fata in sus dar cu bustul gol. Mintea mi-o ia razna! Cu bustul gol?! Ma simt statuie! Imi dau jos incetisor camasa, o arunc pe un scaun cum am vazut eu intr-un film si, in sfarsit, ma asez pe spatuc, cu fata in sus, pe patut. Pot spune ca sunt fericit. O simt cum se apropie de mine si ma intreaba, superior:

– Va e frica?

– Nu! zic surprins, ar trebui sa-mi fie?

– O! zice, domnul e curajos!

Incep sa ma simt barbat. Cu ochii in tavanul incaperii, observ cum domnisoara se indreapta catre piciorusele mele. Ii simt manutele cum umbla la piciorusele si “treisferturile” mele, simt ceva rece pe picioare si … tzac(!) se aude si simt ca si cum mi-ar fi pus niste catuse. Gandul nebun zboara aiurea!

Vine spre bustul meu gol, cauta ceva cu mana, face niste desene imaginare pe pieptul meu, simt cum ceva rece mi se prelinge pe piept si aud  prrrrr! si liniste. Figura se repeta, iarasi un prrrrrr! dar si fsss! si vocea domnisoarei care exclama:

– Uuups! avem parut!

Gandesc aiurit ce parut avem noi impreuna. Ca eu am parut, stiu. Ca ea are parut, imi pot imagina dar domnisoara se refera la un parut pe care il avem impreuna.

Ma lamureste:

– Avem probleme, domnul are parut pe piept.

– Si asta e rau? intreb ingrijorat.

– Bine nu e! spune domnisoara preocupata, dar o sa storc tubul pe dumneavoastra si o facem noi cumva, continua. Inteleg ca parutul nu este al nostru, ci numai al meu. Deodata simt ceva rece care mi se prelinge pe spate si-i spun:

– Domnisoara, imi curge ceva ud si rece pe spate.

– Nu, stati linistit, e de la mine, dupa ce termin va fac eu toaleta!

Stau linistit si nerabdator pentru ca, oricum, nu mai inteleg mare lucru dar imi place. Dupa cateva reprize in care ba respir, ba nu respir, ba nu respir si nu ma misc, vine multumita, ma sterge bine pe bustul gol si, cu un zambet larg si multumit, imi spune ca ma pot imbraca. Imi pun camasuta, imi aranjez pantalonasii si imi ridic “treisferturile”. Ma conduce afara si ma aseaza pe un fotoliu pentru a astepta sa ma primeasca doamna doctor.

Aproape ca nici nu ma mai intereseaza doamna doctor.

Ma gandesc cat de bine ar fi fost daca Vlad era cu mine. El e mai indraznet. L-as fi rugat sa intrebe cum se numeste analiza aceea si daca nu se poate face un abonament. Am putea veni amandoi o data pe saptamana …”

jurnal de calatorie.

 jurnal de calatorie : cum am ajuns sa iubesc viena?!

simplu:

intr-un weekend [prin octombrie] m-am suit cu mama in avion si ne-am luat zborul catre viena.in avion, pana unde ne-a dus un autobuz [ne-a intors pe loc, maximumm 100 de metri, fara sa exagerez.] , erau aproape numai romani.

totul bine si frumos.

ajungem.

ne luam bagajele.

luam CAT-ul.

ajungem in mijlocul vienei.

remarcam cu fatalitate [caragiale rulz] ca am gresit gura de metrou, deci, implicit, am iesit aiurea.

ce facem?

aveam o harta.

ne-am reperat locul cu ajutorul unui tip hippie, care nici el nu stia bine prin ce imprejurimi se afla.

am aflat.

am gasit, pe harta, strada unde era hotelul [o straduta laturalnica pe langa mariahilferstrasse.] .

o luam agale, pe jos, catre mariahilferstrasse vazand astfel „palatele” care,defapt, erau muzee [curtile erau mini-parcuri cu tot felul de modele geometrice din gard viu si tot felul de fantanele cu tot felul de statuiete mari si mici-pe care o tipa trebuia sa le restaureze cu o lingurita si o pensula.]

ajungem pe mariahilferstrasse-o chestie lunga plina cu magazine si, bineinteles, un mc [ca orice copil, ador Mc-ul,dar, spre nefericirea mea, am alergie.mai bine sa imi fie rau decat sa imi para rau!] .

ajungem la hotel.

acolo ne intampina o austriaca autentica, care, spre surprinderea mea, vorbea engleza perfect, iar nemteasca, ca orice austriac, non-descifrabila [ce?ce?cunosc si eu cateva limbi straine-printre care germana si engleza-si ma mandresc cu asta.dar chineza este limba la care excelez de cand aveam doua secunde:D.] .

ne cazam.

ne gandim sa mergem la prater.ideea nu e buna.

mergem sa mancam.

mc!

luam metroul si incepem sa ne plimbam prin viena.

[sa nu uit sa specific ca metroul din viena era un tren care, intamplator, uneori, mergea si pe dedesubt, cand avea statie.]

 

_to be continued_

vor urma:

jurnal de calatorie: cum sa simti marea neagra din bulgaria prin adidasi

jurnal de calatorie: sibiu, capitala europeana a culturii culturale

cum citim presa si ajungem prosti.

 

vi s-a intamplat vreodata sa cititi presa si sa va fii dorit sa nu o faceti?mie da.

si nu numai..

daca as lua in mana acum un ziar [depinde de calitatea lui] ar trebui sa citesc articolul de .. trei-patru ori [pe putin] ca sa imi dau seama ce a vrut acel ziarist sa spuna.

sa spunem ca acum am un ziar in mana: ce vad?

cum… Mihaela Radulescu a facut stiu eu ce..

cum…nu stiu cine a facut nu stiu ce..

cum..cineva a fast nu stiu unde..

cu ce ma ajuta asta pe mine?!

nu sunt un om insetata de mondenitate!

nu cred ca orice ziar ar trebui sa aiba asemena stiri.numai ziarele/revistele de mondenitate.

sau..

ce a facut nu stiu ce „pitipoanca”..

ce sa ma fac eu?!

sau..

greselile gramaticale..

suntem oameni,gresim.dar asta nu inseamna ca ne putem permite sa lasam asa ceva in presa.

sus presa!jos presa!la mijloc presa!

interesant,nu?

va mai tenteaza presa?:)

pe mine, sincer, nu!